Saturday 22 October 2016

I Can Hear Your Voice (2013)

Denumire: I Can Hear Your Voice/Aud vocea ta
An apariție: 2013
Număr episoade: 18
Roluri principale: Lee Jong-Suk, Lee Bo-Young, Yoon Sang-Hyun, Lee Da-Hee, Jung Woong-In, Kim So-Hyun.
Nota mea: 10/10.
 În copilărie, Hye-Sung (Lee Bo-Young) este martora unui accident auto, în care șoferul unui camion, Min Joon-Kook (Jung Woong-In) intră în mașina în care se afla Soo-Ha (Lee Jong-Suk), un băiat de nouă ani și tatăl său. Joon-Kook îl ucide cu brutalitate pe tată, dar observând-o pe Hye-Sung, fuge de la locul faptei. După scurt timp, făptașul este prins și închis datorită mărturiei lui Hye-Sung, nu înainte ca Joon-Kook să o amenințe că o va găsi și o va ucide. Soo-Ha, incapabil să vorbească în urma șocului suferit, se îndrăgostește de Hye-Sung și în mintea sa îi promite că o va proteja. 
Zece ani mai târziu, Soo-Ha, un student exemplar, este în căutarea salvatoarei sale, care nu a aflat că tânărul e capabil să citească gânduri, cel mai probabil o urmare a accidentului. Hye-Sung a devenit avocat, dar e dezinteresată complet de soarta proceselor pe care le are, lucru aplicabil și vieții ei personale. Supărată pe fiica sa, mama lui Hye-Sung o trimite să-și depună dosarul ca să devină avocat al curții supreme datorită salariului motivant. Tânăra femeie face acest pas fără prea multă tragere de inimă și ajunge în sala de așteptare plină de candidați. Aici îl întâlnește pe avocatul Kwan-Woo (Yoon Sang-Hyun), modelul omului însetat de dreptate, care în urma unor evenimente îi va deveni coleg de birou.
 Mândră de faptul că fiica ei a obținut postul, mama lui Hye-Sung face un anunț în ziar și atașează poza ei. Soo-Ha vede ziarul și știe unde să o găsească, deși e mai mult ca sigur că Hye-Sung nu îl va recunoaște. În același timp, în închisoare Min Joon-Kook își petrece ultimele zile, urmând să iasă înapoi în orașul în care Hye-Sung locuiește fără nicio grijă; a văzut ziarul.
Sincer nu mă așteptam ca acest serial să-mi placă atât de mult. Deși premisa mi s-a părut una foarte interesantă, îmi ziceam că spre mijlcul serialului acțiunea va lua o întorsătură prea puțin palpitantă. Am greșit :)
I Can Hear Your Voice are multe puncte forte: în primul rând, actorii; fiecare a fost unic în felul său, foarte bine conturat, cu o personalitate complexă. Soo-Ha, primul rol în care l-am văzut pe Lee Jong-Suk, este un tânăr grijuliu, atent, rațional, care ajunge la ținta propusă și e dispus să dea totul pentru femeia pe care o iubește. Hye-Sung e deseori irațională, dezinteresată de ceea ce face, dar își îndeplinește sarcinile și e capabilă să ia măsuri în situații disperate. Kwan-Woo e îndrăgostit de munca sa, pasional chiar, un om corect și cu simțul dreptății foarte dezvoltat. So Do-Yeon, prietena din copilărie a lui Hye-Sung, devenită între timp inamică și colegă de birou, e o tânără crescută într-o familie unde i s-a oferit totul, e încăpățânată, dar cu un complex de inferioritate bine reprezentat față de Hye-Sung. Cel mai mult dintre personaje mi-a plăcut Min Joon-Kook, antagonistul, datorită capacității sale de a inspira frică chiar și spectatorului. Este un individ rece, calculat, crud și irațional când vine vorba despre Hye-Sung.
Acest serial mi s-a părut foarte dinamic, cu o acțiune alertă, desfășurată în timp cu exteriorizarea personajelor. Pe mine m-au cam înfricoșat primele episoade, dar și celelalte unde apărea Joon-Kook. Ultimele două episoade (care nu au fost planificate, ci făcute în urma popularității imense a serialului) m-au ținut cu sufletul la gură. 
Mi-a plăcut interacțiunea dintre personaje, fie aceasta motivată de prietenie, dragoste sau ură. Conflictele emoționale a unora - de exemplu a lui Do-Yeon, chiar dacă nu făceau parte din linia principală a poveștii, îi confereau acesteia consistență și contrast. 
Relația dintre Soo-Ha și Hye-Sung a luat naștere în urma unei drame, dar mi-a plăcut mult felul în care aceasta a evoluat, de la căutarea lui Soo-Ha până la acceptarea lui Hye-Sung. Finalul oferă o imagine romantică și care asigură spectatorul că totul va fi bine.
Coloana sonoră a fost superbă, deseori sinistră, dar potrivită momentului, cu melodii care subliniau atmosfera și conturau subtil momentele conflictuale.
I can Hear Your Voice a fost o experiență plină de culori, de momente vesele și triste, personaje bine reprezentate, iubire ca-n filme și final complex. Vă recomand cu mult drag acest serial.

No comments:

Post a Comment